Dã-mi ochii-ti plânsi, sã-i mai sãrut o datã,
Si lasã-mã sã plec!...
Tu nu-ntelegi
Cã-n orchestrarea întregirii noastre
Nu-i ciripit de pãsãrele-albastre,
Ci-i rãcnet doar de bestie turbatã,
Ce-ti sângereazã-obrajii si te muscã
De câte ori încerci s-o-nchizi în cuscã
Sau de piciorul patului s-o legi?...
Dã-mi ochii-ti plânsi, sã-i mai sãrut o datã,
Si nu-ti mai cer nimic!...
Tu n-ai ghicit
Cã melodia întregirii noastre s-a sfârsit
Si toatã fericirea-mprovizatã
Cu care ne-avântãm tot mai departe
N-a fost decât iluzia cã ne-am iubit
Ca douã manechine cu suflete de vatã,
Pãstrate-ntr-o vitrinã cu geamurile sparte?...
Dã-mi ochii-ti plânsi, sã-i mai sãrut o datã,
C-atâta doar mi-e dat sã-ti mai sãrut,
În cinstea întregirii noastre din trecut,
Din care-acum n-a mai rãmas nimic
Decât o falsã frescã-n mozaic,
Pe care niste gheare de bestie turbatã
Însângereazã douã imagini omenesti!...
Nu le cunosti?...
Încearcã -
Si-ai sã ti le-amintesti!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu